Cazare Bistrita
Prezentare Bistrita , Neamt.
Începuturile Mănăstirii Bistrița din județul Neamț datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea, atunci când voievod al Moldovei era Petru Mușat, aici ridicându-se o bisericuță de lemn prin grija ieromonahului Pafnutie. În anul 1402, pe locul bisericii de lemn, voievodul Alexandru cel Bun a ridicat o biserică din piatră. Această biserică era construită după canoanele vremii, având altar, naos, pronaos precum și o gropniță; lungimea totală a construcției era de circa 30 m.
Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița datează din 1407, atunci când Alexandru cel Bun emite un act de danie prin care a înzestrat Mănăstirea Bistrița cu câteva sate și moșii. În anul 1418 a fost înmormântată aici doamna Ana (Neacșa), iar alături de ea, în anul 1432, a fost îngropat însuși ctitorul mănăstirii, voievodul Alexandru cel Bun.
În anul 1498, Ștefan cel Mare și Sfânt a ridicat o impunătoare clopotniță și un paraclis (închinat Sf. Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava), intrând astfel pe lista ctitorilor acestei mănăstiri. Următorul ctitor a fost Petru Rareș, cel care între anii 1541-1546 a reînnoit din temelie sfânta mănăstire, construind un nou turn la intrarea în mănăstire, un paraclis închinat Sf. Ierarh Nicolae, noi ziduri întărite, chilii, precum și o „casă domnească”.
Mănăstirea Bistrița a fost închinată „Locurilor Sfinte” (mai exact Patriarhiei Ierusalimului) în 1677 de către Doamna Safta, soția voievodului Gheorghe Ştefan, începând astfel o lungă perioadă de înstrăinare în care s-a pierdut cea mai mare parte din patrimoniul mănăstirii.
De activitatea culturală de la Mănăstirea Bistrița se leagă, în primul rând, școala de copiști, pisari și grămătici care a funcționat aici în secolele XVI-XIX. În primele două decenii ale secolulului al XV-lea, monahul Chiril a scris și a împodobit cu miniaturi un Tetraevanghel și tot la Bistrița s-au format vestiții copiști și miniaturiști Paisie și Gavriil Uric, ambii fiind pomeniți în Pomelnicul mănăstirii.
La Mănăstirea Bistrița s-au scris două dintre lucrările fundamentale ale literaturii române vechi, datorită cărora s-au păstrat până în prezent date, fapte și nume din istoria țărilor române:
